Despre noi

Prima pagină » Despre noi

STEMplicity este ONG-ul care democratizează accesul la educația științifică, oferind ateliere STEM gratuite pentru copiii din medii vulnerabile. 

Ne-am format din energia și experiența Wow Lab, cu peste 250 de experimente științifice testate și documentate, sute de ateliere livrate și o echipă formată din chimiști, fizicieni, farmaciști, biologi, medici și astronomi.

Am creat STEMplicity pentru a duce știința în sate izolate, zone defavorizate, comunități cu resurse reduse și către copiii care altfel nu ar avea acces la astfel de experiențe.

1. Știai că în România...

45
%
din elevi sunt fără competențe științifice funcționale (15 ani). Aproape jumătate dintre elevii de 15 ani nu pot explica fenomene științifice de bază.
25,6
%
din elevi iau sub nota 5 la evaluarea naționala (matematică). Un sfert dintre elevi nu ating nivelul minim la matematică - indicator al problemelor STEM.
15
%
diferență față de media internațională PISA STEM. Rezultatele elevilor români sunt cu 15% sub media internațională.

În România, lipsa conexiunii dintre cunoștințele teoretice și aplicarea lor practică în domeniile științifice reprezintă o provocare majoră, chiar și pentru copiii care merg constant la școală. Mulți elevi reușesc să obțină note bune și să reproducă informații teoretice, însă nu le pot folosi în situații reale, pentru că nu au ocazia să experimenteze, să testeze, să vadă cum funcționează lucrurile în practică. De exemplu, un copil poate memora perfect lecția despre circuitul apei în natură, dar dacă nu înțelege de ce se formează ceața sau cum se produce condensul într-o încăpere, atunci informația rămâne doar teoretică, nu funcțională. Sau poate învăța pe de rost ce este energia cinetică, dar dacă nu înțelege de ce nu e sigur să fugă pe o podea udă, teoria nu îl ajută în viața reală.

Această ruptură între teorie și practică nu înseamnă lipsă de inteligență sau de efort din partea copilului, ci lipsa oportunităților de a experimenta, de a conecta ceea ce învață cu modul în care poate folosi acea informație în viața de zi cu zi.

La STEMplicity, misiunea noastră este să construim această punte între teorie și aplicare prin educație științifică practică, în care copiii învață prin experiment, descoperire și aplicare.

Credem că știința devine valoroasă abia atunci când copilul o poate folosi pentru a înțelege lumea, a lua decizii corecte și a gândi critic.

Misiune

Oferim ateliere STEM gratuite și accesibile copiiilor din medii vulnerabile, folosind metode practice, creative și incluzive, pentru a le deschide noi perspective de viitor.

Viziune

O societate în care fiecare copil are acces la educație științifică de calitate, indiferent de situația economică.

Valori

Egalitate de șanse, învățare prin practică, colaborare, creativitate, transparență, sustenabilitate, pasiune pentru educație.

Cum facem bine:

Participare activă:

fiecare copil experimentează direct, individual sau în echipe mici.

Materiale pentru toți:

toți copiii lucrează efectiv, nu doar asistă la demonstrații.

Abordare interdisciplinară:

conectăm concepte din mai multe științe pentru înțelegere reală.

Diversitate de resurse:

8 specialiști în domenii științifice și peste 250 de experimente testate.

Ateliere adaptate:

conținut flexibil, în funcție de comunitate și nivelul copiilor.

Echipă mobilă:

prin trainerii noștri și voluntari, ajungem oriunde în țară.

Echipa

Suntem oameni de știință care predau cu pasiune, nu actori sau entertaineri. Credem în educația autentică, bazată pe cunoaștere reală, experiment și integritate profesională.

Echipa noastră de traineri este formată din absolvenți ai facultăților de chimie, fizică, medicină, biologie, farmacie și geografie, precum și ai universităților tehnice precum Politehnica.

În viața profesională, membrii echipei lucrează în cercetare, în laboratoare, în spitale, în instituții publice și private din domenii științifice, aducând în atelierele STEMplicity cunoștințe actuale, riguroase și experiență practică.

Suntem uniți de aceeași misiune: să facem știința accesibilă tuturor copiilor și să îi inspirăm să gândească, să descopere și să devină încrezători în propriile lor capacități.

Anca Tănăsescu

Președinte

Cristina Istrate

Director Executiv

Ne dorim să fim modele pentru copiii care își descoperă pasiunea pentru știință prin experimente distractive și accesibile. În atelierele noastre, ei află direct de la traineri — oameni de știință reali — ce înseamnă să fii chimist, astronom, medic, fizician, farmacist, biolog sau inginer. Prin contactul autentic cu profesioniști din domenii diverse, copiii își pot descoperi vocația și pot vedea în știință un drum posibil pentru viitorul lor.

Poate că într-o zi chiar unul dintre acești copii ne va salva viața, va descoperi un tratament inovator sau va contribui la o invenție care schimbă lumea — pentru că, la momentul potrivit, cineva i-a aprins curiozitatea și i-a arătat bucuria cunoașterii.

Parteneri

  • Școala Gimnazială Maria Rosetti – Str. Garibaldi nr. 3, Sector 2, București
  • Școala Gimnazială Titu Maiorescu – Calea Dorobanților nr. 163, București
  • Școala Gimnazială Nr. 3 Voluntari – Str. Drumul Potcoavei nr. 21A, Voluntari, Ilfov